Tug of War

one

1

Dimineața asta mi-a fost foarte îmbucurătoare. Grație Festivalului Altfel, o armată de copii au asediat Parcul Central din Cluj-Napoca cu strigăte de război vesele și multă energie. Am participat la acest spectacol, ca membru al Scenei Urbane, organizând Jocul Trasului de Sfoară, cunoscut și sub denumirea de Tug of War.

3

Preț de două ore, ne-am jucat împreună, trăgând unii de alții (la propriu) în probabil cel mai simplu și distractiv joc de echipă. În ciuda nenumăratelor reprize, trăind victoriile dar și eșecurile, printre lacrimi și sudoare, această probă de forță și coordonare nu a reușit să epuizeze entuziasmul și cheful de joacă a tinerilor campioni. Ba chiar mai mult, i-au molipsit și pe trecătorii din jur. Din fericire, nici eu nu am fost cruțat.

2

La final, i-am felicitat pe fiecare în parte, ușor dezamăgit că trebuie să plece la școală. Bag de seamă, după mutrele lor, că și ei ar mai fi stat la “încă o tură și gata”.

 

 

 

patricu

Loading Facebook Comments ...

Fără comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



facebook.com/ScenaUrbana