Andrei Albu

oneSunt cel mai nou membru în echipa Scena Urbană. După ce timp de două ediţii am fost alături de colegii mei în calitate de voluntar, anul acesta am decis să mă implic și eu. Îmi place gașca și proiectele pe care le organizează.

Scena Urbană este un proiect diferit față de ce-am văzut până acum în Cluj. Sunt idei și intervenţii care produc impact atât la nivel de spaţii, dar mai ales la nivel de populaţie. Le oferim idei și alternative noi de folosire a unor spaţii la care nu s-ar fi gândit că pot fi folosite și altfel decât cum le vedeau în fiecare zi când treceau pe lângă ele. Le aducem înapoi oamenilor orașul.

Anul trecut când eram pe Kogălniceanu, oamenii se opreau din mers, ne abordau, erau interesaţi despre ce se întâmlă acolo. Sculptura gigantică din mijlocul străzii și cuburile din cadrul expoziției, un cub de memorie, al studenţilor de la UAD, au reușit să formuleze întrebări și să stârnească curiozitate.

Proiectele Scena Urbană, deși sunt efemere în esenţa lor, rămân însă în amintire și pun în mișcare schimbări la care nici nu am fi putut visa.

Un moment care mi-a rămas întipărit în memorie este ziua mea de naștere, când toată echipa s-a strâns și mi-a cântat în cor ”La mulţi ani!”, chiar pe stradă, pe Kogălniceanu.

Sunt foarte curios cât de departe vom putea ajunge, ce amploare ar putea căpăta acest proiect, sau în ce s-ar putea transforma, în timp.  

echipa.-andrei

Loading Facebook Comments ...

Fără comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



facebook.com/ScenaUrbana