2013

one

În 2013 grupul multidisciplinar Scena Urbană – o iniţiativă a Ordinului Arhitecţilor din România Filiala Transilvania – a propus o formulă prin care preia un spațiu central identității Clujului și îl readuce în atenția locuitorilor exploatându-i valorile tradiționale.

Aşa a început o poveste nouă: Scena Grădinii Botanice. Prin interventiile noastre am dorit să creștem diversitatea publicului care frecventează Grădina și să sugerăm un nou mod prin care societatea urbană ar putea valorifica acest spațiu într-un stil caracteristic, exemplificându-i potențialul cultural și subliniindu-i totodată diversitatea, importanța științifică și valențele educative.

Deși am inceput sa lucrăm doar cu voluntari, am primit un ajutor binevenit și total neașteptat din partea vizitatorilor Grădinii la construcția labirintului din paie și la amenajarea gradenelor pentru concertul artistului Marc Aymon, fapt care arată deschiderea publicului la o utilizare “altfel” a spațiului Grădinii Botanice.

Proiectul a fost lansat oficial în cadrul ediției I a evenimentului ”Povești din Grădină” din data de 6 aprilie 2013. Firul evenimentelor s-a derulat în continuare prin prezența Scenei Urbane în cadrul Zilelor Clujului, în două locații: Cetățuia și Grădina Botanică ”Alexandru Borza”; urmată de concertul elvețianului Marc Aymon în cadrul Grădinii Botanice și de evenimentul principal Scena Grădinii Botanice din luna septembrie.

ang



facebook.com/ScenaUrbana