Ovidiu Pecican – „Putin sau nimic se cheamă genialitate si angoasa; împreună, garantează prestigiul”

Istoric, eseist, nuvelist, critic literar, poet, scriitor, traducator si jurnalist apreciat, Ovidiu Pecican este absolvent al Facultătii de Istorie-Filosofie a Universitătii „Babes-Bolyai” din Cluj.

În prezent, este profesor universitar la Facultatea de Studii Europene precum si cercetător la Institutul de Antropologie Culturală din cadrul Universitătii „Babes-Bolyai” din Cluj. În 2008 a fost numit ambasador national al Anului European al Dialogului Intercultural. Coautor al manualelor de istorie pentru clasa a XI-a si a XII-a, apărute la Editura Sigma în 1999, aprobate de Ministerul Educatiei Nationale. Este, de asemenea, realizator de emisiuni TV („Clujul trăit”, „Agartha Club”, „Sarea-n bucate”). Debut absolut în „Flacăra rosie” din Arad (1978). Debut editorial în 1985 în antologiile Gustul livezii, O planetă numită anticipatia si Romanul românesc în interviuri.

Este una din personalitătile căreia i-am dedicat o sculptură carte, un „om mare la sfat”, care ne-a declarat:

 „Prin Daniela Maier si prin sirul întâlnirilor culturale din Grădina Botanică de la Cluj, Ordinul Arhitectilor a găsit o prezentă afabilă, activă si fermecătoare, aptă să pună în operă un soi de reîntoarcere a arhitecturii printre beneficiarii ei pe calea culturii. Încă din vremea când arhitectii erau si sculptori, si pictori, si artizani ai unor masinării de utilitate pasnică ori războinică locul arhitectilor era printre creatorii angajati în slujirea omului. Modernitatea si, mai ales, contemporaneitatea au făcut tot mai mult ca impresia să fie aceea că arhitectii sunt niste slujbasi ai institutiilor. Părea că s-a pierdut legătura directă dintre individul uman si arhitect, ea fiind înlocuită de raportarea contractuală la stat, la persoane juridice si chiar la mediatori birocratici, stereotipi. Este admirabil că, intuind acest lucru, cineva din interiorul comunitătii creatorilor de arhitectură a făcut pasul, din nou, către artisti si către iubitorii de artă, convocând sculptura, intelectualii dispusi la schimbul de idei, oamenii cei mai feluriti în spatiul privilegiat în care natura, în exuberanta ei bine disciplinată didactic, ne asteaptă edenic pe toti. Daniela Maier merită, pentru acest bun motiv, gratitudinea si prietenia noastră neconditionată.”

Madalina-Diaconu

Loading Facebook Comments ...

Fără comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



facebook.com/ScenaUrbana